Sebastian Maschat & Erlend Øye. On Lovers Lane
Dacă ar fi să aleg un cuvânt care să-l descrie pe Erlend Øye, acesta ar fi solar. Trebuie doar să te uiți la videoclipul său pentru La Prima Estate ca să înțelegi că lumea muzicală a norvegianului e ca o vară eternă cu prieteni, pizza și prosecco. Single din 2016 în italiană — limbă pe care începuse s-o învețe cu nici 1 an înainte —, se prezenta la vremea respectivă ca un exercițiu în încercarea sa de a face muzică happy, probabil cel mai dificil lucru din postura de compozitor. În cuvintele lui Erlend, Fuck cynicism. Fuck sarcasm. Let’s dance in gardens!
Viziune personală ce poate veni ca o surpriză având în vedere sentimentalismul liric ce domină proiectele muzicale în care a fost implicat de-a lungul timpului — duoul acusticos Kings of Convenience, colaborările electro-(siro)pop cu Röyksopp și, mai târziu, The Whitest Boy Alive, un power-cvartet (dacă nu chiar task force) berlinez specializat în a-și face ascultătorii să danseze pe muzică tristă. (Nu mă crezi? Dă-i drumul tare în casă acestui live fabulos din mai 2012 din Praga și zi-mi după dac-ai putut sta locului măcar o clipă.)
Grup pus pe pauză în 2014, The Whitest Boy Alive s-a reunit anul trecut în curtea lui Erlend. După un schimb de mesaje cu fanii pe social media, berlinezii au ales câteva locații din America de Sud unde au concertat pentru prima dată în 5 ani. La începutul lui martie lansau prima piesă nouă din 2009 încoace — Serious, trasă sub soarele din Buenos Aires —, iar apoi erau planificate sesiuni de înregistrare în Mexic pentru cel de-al treilea album al trupei. Lucru complet dat peste cap de evoluția pandemiei pe Glob. Din cauza restricțiilor de călătorie, în sudul peninsulei California au ajuns doar Erlend și Sebastian Maschat, toboșarul The Whitest Boy Alive. Pentru 4 luni, cei doi au rămas blocați în Mexic și au locuit într-un hotel superbissim din San José del Cabo. În timp ce mai toată Europa a stat închisă în casă timp de 40 de zile, Erlend a povestit că a avut cumva cele mai normale zile din viața sa, cu 5-6 zile dintr-o săptămână dedicate muncii în studio, urmate de duminici leneșe petrecute pe plajă.
Fără prea multă organizare, natural, neașteptat, Sebastian i-a luat locul obișnuit la voce și compoziție, scoțând de la naftalină o serie de demouri ascunse de colegii de trupă de-a lungul anilor. Bear Kittay, unul dintre proprietarii hotelului, a luat în primire chitara și vocea a 2-a. Jorge Aguilar, cel care se ocupa, printre altele, de videourile pentru social media, a devenit responsabilul pentru tobe. Iar Erlend… practic de orice altceva.
Întreaga experiență a fost concentrată în 14 piese care compun un album lejer, ușor frizant lansat în această dimineață: Quarantine at El Ganzo. Și care, parcă în ciuda vremurilor (și a veștilor tot mai proaste care curg zilnic), se simte fix ca o vacanță. E despre surfing, iubiri de-o vară și a-ți încuia cartela de acces în camera de hotel. Fiecare piesă e ca un pahar de granita rece servit sub soare în San José del Cabo. Sau unde vrei tu. Vorba lui Erlend, din clipul din Praga mai sus amintit: I feel this could be anywhere in the world right now. Shall we all take a trip to Rio de Janeiro? Albumul acesta o să te ducă acolo.