Oklou. god’s chariots
Am dat de Oklou pe un story discret postat de Jack Grace (despre care am scris de curând), într-una dintre diminețile cețoase ale acestei săptămâni de recorduri triste la Cluj. Am descoperit încântat un album pe nume Galore (prezentat Internetului drept mixtape) de 33 minute de pop electronic nocturn și suav. Deși bogat în tonuri catifelate, idei pop sofisticate și multe, multe sample-uri și referințe muzicale, e mult aer în compozițiile franțuzoaicei. Fiecărui track din mix îi e lăsat loc generos de mișcare, iar spațiul dintre dă impresia că se poate întâmpla orice, oricând. Jumătate dintre piese nu trec de 3 minute (unele nici măcar de 2!), curmându-se neașteptat, lăsându-te să vrei tot mai mult (și mai mult). Ca să îl parafrazez pe colegul Lazi, de la Cirkular, Oklou nu își termină piesele niciodată, ci le lasă mai tot timpul într-un loc interesant.
Ca exemplu, asturias pare un refren vocal nostalgic improvizat pe un aranjament muzical parcă rupt de pe Music Has the Right to Children. Piesa se termină după nici un minut (cu un crossfade într-o înregistrare telefonică). O pastilă pop perfectă pentru generația Internet. Care, din punctul meu de vedere, ar putea fi servită la infinit. Nu degeaba bătrânul Last.fm îmi zice că i-am dat play de 61 de ori în ultimele 2 săptămâni. Pe măsură ce se restrânge-n jur cercul epidemic, zău de nu mi-aș dori să mă pot ascunde acolo-n piesă pentru câteva zile.
Oklou — sau, pe numele ei adevărat, Marylou Mayniel — a copilărit într-un sătuc liniștit din vestul Franței. Într-un interviu mai vechi povestea că a învățat încă de mică pian clasic și violoncel. Că și-a creat obiceiul de a înregistra constant natura, membri ai familiei sale povestind, videouri la întâmplare de pe YouTube sau Instagram Stories. Că toate acestea-s bucățele din muzica, din energia lumii. La fel și liniștea. Toate contând în egală măsură. Și-mi pare că se leagă tare frumos toate aceste lucruri în subtilele construcții de pe Galore. Treimea medie din i didn’t give up on you, ultima piesă de pe album, e un mix mereu în schimbare de sunete ambientale, care undeva în final lasă loc pentru o chitară acustică arpegiată blând și vocea franțuzoaicei, parcă mai caldă, mai ponderată, mai puțin procesată ca nicăieri pe întreg albumul.
Galore a fost scris și produs în întregime de Marylou. Început în vara lui 2019 și lansat la începutul acestei toamne, documentează un îndelung proces de renaștere/regăsire personală. Nu mă miră atunci predispoziția sa atât pentru meditație, cât și pentru dans — ba uneori chiar deodată. Cum ar fi pe god’s chariots, un trip R&B atmosferic, sublim echilibrat între armoniile vocale aproape acvatice, trecute ostentativ prin pitch correction, și tendințele-i industrial-instrumentale. Cred că tocmai aceste dezlănțuiri reținute muzicale dau farmec albumului.
Și dacă toate astea nu te-au convins, încearcă o variantă a albumului cu și mai puține piese, cu și mai puține instrumente, care e pur și simplu wow. Sau senzuala & fantomatica Samuel, de pe EP-ul The Rite of May din 2018 — o altă minunăție de piesă cu care cel mai probabil mi-am stricat Scrobblerul definitiv.
god’s chariots poate fi ascultată pe Spotify și Apple Music. Urmărește-o pe Oklou pe Facebook și Instagram.